Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility I.T.M. BRASOV ATENTIONARE!!! Temperaturi ridicate
 
Inspectoratul Teritorial de Munca BRASOV

Articole și noutăți

ATENTIONARE!!! Temperaturi ridicate

Informație de presă    29.06.2026

 

Având în vedere temperaturile ridicate preconizate pentru perioada următoare, INSPECTORATUL TERITORIAL de MUNCĂ Braşov va urmări în acţiunile de control şi modul în care angajatorii au luat măsuri şi respect prevederile Legii nr. 436/2001 - pentru aprobarea O.U.G nr.99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă şi a H.G. nr. 580/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr.99/2000.

În sensul prevederilor O.U.G nr.99/2000, printemperaturi extreme ridicate se înţeleg temperaturile exterioare ale aerului de peste +37°C sau când indicele temperatură-umiditate depăşeşte pragul valoric de 80 de unităţi.

Temperaturile prevăzute la aliniatul de mai sus sunt temperature monitorizate şi certificate de Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie şi transmise de centrele regionale ale acestuia.

Reamintim că pentru asigurarea unorcondiţii corespunzătoare la locurile de muncă, angajatorii trebuie să ia următoarelemăsuri :

A. Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă:

- reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice;

- asigurarea ventilaţiei la locul de muncă;

- alternarea efortului dinamic cu cel static;

- alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer.

B. Pentru menţinerea stării de sănătate a lucrătorilor:  

- asigurarea apei mineralea decvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb;

- asigurarea echipamentului individual de protecţie;

- asigurarea de duşuri.

În cazul în care angajatorii nu pot asigura condiţiile prevăzute mai sus, şi în condiţiileîn care temperaturile extreme se menţinpe o perioadă de celpuţin 2 zileconsecutiv, aceştia, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii lucrătorilor, vor lua una din următoarele măsuri :

- reducerea duratei zilei de lucru;

- eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru: până la ora 11,00 şi după ora 17,00;

- întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.

Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiţii de temperaturi extreme se vor lua umătoarele măsuri:

- asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi extreme;

- asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitatesanitară a persoanelor afectate;

- trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.

Precizăm că în cazul neluării măsurilor mai sus amintite, inspectorii de muncă pot aplica amenzi contravenţionale cu valori cuprinse între 1.500 şi 2.500 lei.

 

 

INSPECTOR ŞEF

ADRIAN REIT

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii---
Sunt de acord