[ACASA] | [SEDIUL] | [PROGRAM] | [ATRIBUTII] | [GHID] |
Pentru a putea deservi agentii economici in conditii civilizate si decente, am considerat necesar sa elaboram acest ghid, care sa ajute angajatorii, persoane fizice si juridice, sa cunoasca obligatiile pe care le au, privind angajarea in munca si sa evite astfel situatia de a incalca prevederile legislatiei muncii.
Materialul este structurat, având in vedere, in principal obligatiile ce revin angajatorilor, in conformitate cu prevederile Legii nr.130/1999, privind unele masuri de protectie a persoanelor incadrate in munca, atât fata de proprii salariati, cât mai ales in relatiile cu inspectoratul teritorial de munca; s-a incercat o prezentare cât se poate de simpla si concisa, lucrarea adresându-se in principal persoanelor care nu au pregatire juridica, indicându-se pe cât posibil temeiul juridic si sanctiunea la care se expune angajatorul in cazul nerespectarii unor obligatii in domeniu.
Conform prevederilor art.64 din Codul Muncii si ale art.1-3 din Legea nr.130/1999, incadrarea in munca se face prin incheierea unui contract individual de munca sau a unei conventii civile de prestari servicii, in conditiile legii.
Obligatii prealabile incheierii contractului individual de munca.
1. Angajatorul este obligat sa solicite persoanei care urmeaza sa fie angajata, carnetul de munca sau in situatia in care aceasta nu detine carnet de munca, declaratie pe propria raspundere in acest sens; aceasta obligatie revine angajatorului chiar si in cazul transferului.
|
Temei juridic: - art.4 al.2 din Decretul 92/1976 privind carnetul de munca; |
|
Sanctiune: - incheierea contractului individual de munca de catre unitate, fara prezentarea de catre salariat a carnetului de munca, constituie contraventie si se sanctioneaza, conform art. 23 al. 2, lit. a, din Decr.92/1976, cu amenda; |
2. Angajatorul este obligat sa solicite medicului de medicina muncii examenul medical la angajarea in munca. Acesta se efectueaza in mod obligatoriu in cazul:
|
Temei juridic:
|
|
Sanctiune:-
angajarea oricarei persoane, in orice loc de munca fara ca in prealabil sa
fie supusa controlului medical, constituie contraventie si se sanctioneaza
onform art.45 al.5 din Legea nr.90/1996 cu amenda de la 3.000.000 la
5.000.000 lei. |
|
NOTA: Potrivit art.9 din Ordinul nr.761/2001 si art.10 din Ordinul nr.615/2001 privind organizarea serviciilor de medicina muncii (publicat in M.O. nr. 622/2001) angajatorii sunt obligati sa asigure fondurile si conditiile necesare pentru efectuarea examenului medical la angajare, a examenului medical la adaptare, a controlului medical periodic si a examenului medical la reluarea muncii si sa respecte concluziile medicului de medicina muncii. |
3. Angajatorul este obligat sa solicite persoanei care urmeaza sa fie angajata copii dupa actul de identitate, actele de stare civila (inclusiv de nastere a copiilor) actele de studii si calificare (daca nu poseda carnet de munca sau ele nu sunt inscrise in aceasta)
|
Temei juridic:- art.12 si art.13 din Decr. 92/1976 privind carnetul de munca |
4. Angajatorul este obligat sa solicite in cazurile expres prevazute de legislatia muncii, avizul prealabil, din partea unor organe sau institutii ale statului:
Exemplu: avizul organului de politie pentru angajarea paznicilor
|
Temei juridic: - art. 20 din L. 18/1996 privind paza obiectivelor, bunurilor si valorilor. |
Exemplu: avizul organului de politie pentru personalul care poarta arma.
|
Temei juridic: - art. 41 din L. nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc si al munitiilor |
5. Sa solicite organului de politie, in cazul persoanelor care urmeaza sa fie angajate in functia de gestionari, cazierul judiciar al acestora.
|
Temei juridic:- art. 5 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor |
6. Angajatorul este obligat sa solicite cetateanului strain care doreste sa lucreze in România permis de munca, eliberat de M.M.S.S.
|
Temei juridic:
|
|
Sanctiune:- incadrarea sau mentinerea in munca a unui strain care nu are permis de munca valabil, constituie contraventie si se sanctioneaza conform art.7 din Legea 203/1999, cu amenda de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei. |
Obligatia de a intocmi forma scrisa a contractelor individuale de munca, a conventiilor civile de prestari servicii si a registrelor speciale.
1. Angajatorul este obligat sa intocmeasca in forma scrisa contractele individuale de munca la primirea in lucru a salariatilor
|
Temei juridic:
|
|
Sanctiune:- primirea la munca a unei persoane pentru care nu a fost intocmit contract individual de munca in forma scrisa, constituie contraventie si se sanctioneaza, conf. art.15 din Legea nr. 130/1999, cu amenda de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei |
|
NOTA: Contractul individual de munca trebuie sa cuprinda cel putin datele si clauzele prevazute in anexa la Ordinul MMPS nr. 747/1999 (publicat in MO nr. 653/1991). Toate clauzele contractuale se stabilesc cu respectarea dispozitiilor imperative ale legislatiei muncii sau a contractului colectiv de munca incheiat la nivelulunitatii. |
2. Angajatorul este obligat sa intocmeasca in forma scrisa conventiile civile de prestari servicii, la primire in lucru a executantului, dar numai pentru acele situatii reglementate expres de lege, respectiv:
|
Temei juridic:
|
|
Sanctiune:-
primirea in lucru a unei persoane fara intocmirea in forma scrisa a
conventiei civile de prestari servicii sau pentru alte activitati decât cele
reglementate expres de lege pentru care se pot incheia conventii civile de
prestari servicii, constituie contraventie si se sanctioneaza potrivit
art.15 din Legea nr.130/1999 cu amenda de la 5.000.000 lei la 10.000.000
lei. |
|
NOTA:Munca prestata fara incheierea in forma scrisa a contractului individual de munca sau conventiilor civile de prestari servicii este considerata "MUNCA LA NEGRU" sau "MUNCA ILICITA". Angajatorul care foloseste "munca la negru" savârseste o contraventie, sanctionata conform art.15 din Legea nr.130/1999 cu amenda de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei. Incalcarea repetata de catre angajator a prevederilor Legii nr.130/1999, constând in neindeplinirea obligatiilor referitoare la incadrarea in munca a persoanelor, constituie contraventie si se pedepseste conform art.19 din Legea nr.130/1999 cu inchisoare de la 6 luni la un an sau cu amenda. |
3. Angajatorul este obligat sa inregistreze contractele individuale de munca in registrul numerelor matricole existent la unitate si conventiile civile in registrul special de evidenta a conventiilor civile.
|
Temei juridic:
|
|
Sanctiune:- neintocmirea sau intocmirea defectuoasa a registrului de evidenta a persoanelor care presteaza activitate in baza unei conventii civile de prestari servicii constituie contraventie si se sanctioneaza conform art.16 din Lg. 130/1999, modificata si completata prin Ordonanta nr.136/1999, cu amenda de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei. |
Obligatia de a inregistra contractele individuale de munca si conventiile civile de prestari servicii la Inspectoratele de Munca unde isi au sediul social.
1.Angajatorii, din sectorul privat, persoane fizice si juridice au obligatia de a inregistra contractele individuale de munc\ la Inspectoratele Teritoriale de munca, in termen de 20 de zile de la data incheierii lor.
|
Temei juridic:- art. 8 din Legea nr. 130/1999 |
|
Sanctiune:- neinregistrarea in termenul legal a contractelor individuale de munca la inspectoratele teritoriale de munca, constituie contraventie si se sanctioneaza conform art.14 din Lg. 130/1999, cu amenda de la 3.000.000 lei la 6.000.000 lei. |
|
NOTA:Cu ocazia inregistrarii contractelor individuale de munca, inspectoratul de munca verifica respectarea de catre angajator a obligatiilor prealabile incheierii contractelor individuale de munca, a respectarii legalitatii privind incheierea acestora si negocierea individuala a tuturor clauzelor contractuale. |
2. Angajatorii, persoane juridice din sectorul privat, de stat, mixt sau public, au obligatia sa inregistreze conventiile civile de prestari servicii la inspectoratele teritoriale de munca in termen de 20 de zile de la incheierea lor.
|
Temei juridic:- art. 4 al. 3 din Legea nr. 130/1999. |
|
Sanctiune:- neinregistrarea in termenul legal a conventiilor civile de prestari servicii, la inspectoratele teritoriale de munca, constituie contraventie si se sanctioneaza conform art.14 din Legea nr. 130/1999 cu amenda de la 3.000.000 lei la 6.000.000 lei. |
Art.19, lit.c din Codul Muncii consacra un drept principal al salariatului, care constituie dealtfel, un principiu fundamental al dreptului muncii, acela al stabilitatii in munca. Conform acestui text, contractul de munca nu poate sa inceteze sau sa fie modificat unilateral de catre angajator, decât in cazurile expres prevazute de lege. Totodata art.18 din Codul Muncii prevede imperativ faptul ca "drepturile persoanelor incadrate in munca nu pot face obiectul vreunei tranzactii, renuntari sau limitari, ele fiind aparate de stat impotriva oricaror incalcari, a manifestarilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu". Asadar, chiar daca salariatul ar accepta o clauza contractuala prin care s-ar limita drepturile sale garantate prin lege, ea ar fi lovita de nulitate absoluta.
1. Angajatorul poate sa dispuna modificarea unilaterala a contractului individual de munca numai in cazurile si conditiile expres prevazute de lege respectiv:
i. - delegarea
ii. - detasarea
iii. - trecerea temporara in alta munca in cadrul aceleiasi unitati
iv. - transferul
|
Temei
juridic:
|
|
Sanctiune:-incalcarea de catre angajator a prevederilor legale privind cazurile si conditiile in care poate dispune modificarea contractului individual de munca poate duce la un conflict de drepturi care va fi solutionat potrivit prevederilor art.70 din Legea 168/1999 de catre instanta de judecata competenta. |
2. Angajatorii, din sectorul privat, sunt obligati sa comunice inspectoratelor teritoriale de munca, in termen de 5 zile de la emitere, actele privind executarea, suspendarea si modificarea contractelor individuale de munca.
|
Temei juridic:- art. 9 lit. a din Lg. 130/1999 |
|
Sanctiune:- nedepunerea de catre angajator in termenul legal, a actelor emise, in executarea si modificarea contractelor individuale de munca, constituie contraventie si se sanctioneaza conform art. 14 din Legea nr. 130/1999 cu amenda de la 3.000.000 lei la 6.000.000 lei. |
3. Angajatorii, din sectorul privat, sunt obligati sa depuna la inspectoratele teritoriale de munca, lunar sau trimestrial dupa caz, statele de plata lunara a salariilor, insotite de dovada platii lunare a contributiei la fondul de asigurari sociale (datorata de angajator si angajat), a contributiei la fondul de somaj (datorata de angajator si angajat), a contributiei la fondul de sanatate (datorata de angajator si angajat).
|
Temei
juridic:
|
|
Termenul de
depunere:
|
|
Sanctiune:
|
4. Angajatorii, care au obtinut de la inspectoratele teritoriale de munca, aprobare pentru pastrarea si completarea carnetelor de munca la sediul lor, au obligatia ca la incetarea contractelor individuale de munca, sa prezinte la inspectoratele teritoriale de munca, carnetele de munca ale salariatilor, in vederea certificarii inscrierilor efectuate.
|
Temei juridic:- art. 10 al. 2 lit. b din Legea nr. 130/1999 |
|
Sanctiune:- neprezentarea de catre angajator, a carnetelor de munca ale salariatilor carora le-au incetat contractele de munca, in vederea certificarii inregistrarilor efectuate, constituie contraventie si se sanctioneaza conform art.14 din Legea nr. 130/1999 cu amenda de la 3.000.000 lei, la 6.000.000 lei.< > |
|
NOTA:Carnetele de munca ale salariatilor din sectorul privat, se pastreaza si se completeaza de catre inspectoratele teritoriale de munca. Angajatorii platesc pentru acest serviciu prestat de inspectorate, un comision lunar de 0,75% din fondul lunar de salarii. Pentru angajatorii, care pastreaza si completeaza carnetele de munca la sediul lor, comisionul este de 0,25% din fondul lunar de salarii si se plateste pentru verificarea si certificarea inregistrarilor efectuate de acestia in carnetele de munca. |
|
Temei juridic:
|
|
Termenul de plata:- sfârsitul lunii urmatoare celei pentru care este datorat |
|
Sanctiune:- neplata de catre angajator la termenul legal stabilit a comisionului datorat, atrage obligatia debitorului la plata majorarilor de intârziere in conditiile prevazute de legislatia in vigoare. |
1.Angajatorii sunt obligati sa dispuna incetarea contractelor individuale de munca numaiin cazurile prevazute de lege.
|
Temei juridic: - art. 19 lit. c din Codul Muncii | ||||||
|
Sanctiune:
|
||||||
|
NOTA:Cazurile
de incetare a contractului individual de munca sunt reglementete de Codul
Muncii
|
2.Angajatorii sunt obligati sa respecte masurile de protectie sociala reglementate de codul muncii:
|
Temei juridic:
|
|
Sanctiune:- nerespectarea de catre angajator a masurilor de protectie sociala in cazul desfacerii contractelor individuale de munca poate duce la un conflict de drepturi ce va fi solutionat conform art.70 din Lg. 168/1999 de instanta de judecata competenta. |
3. Angajatorii sunt obligati sa stabileasca, in toate situatiile, incetarea contractului individual de munca, prin dispozitia scrisa a conducerii unitatii, in care sa arate motivele, prevederile legale pe care se intemeiaza, termenele si instanta de judecata la care se poate contesta si pe care sa o comunice in scris salariatului.
|
Temei juridic: - art. 134 din Codul Muncii |
|
Sanctiune: - nerespectarea de catre angajator a prevederilor legale privind emiterea dispozitiei scrise de desfacere a contractului individual de munca poate da nastere unui conflict de munca ce va fi solutionat conform art.70 din Legea nr. 168/1999 de catre instanta de judecata competenta |
4. Angajatorii, din sectorul privat, sunt obligati sa depuna la inspectoratele teritoriale de munca, in termen de 5 zile de la emiterea lor, dispozitiile de incetare a contractelor individuale de munca.
|
Temei juridic: - art. 9 al. 2 lit. a din Legea nr. 130/1999 |
|
Sanctiune: - nedepunerea de catre angajator, la inspectoratul teritorial de munca, a dispozitiilor de incetare a contractelor individuale de munca, in termenul legal stabilit, constituie contraventie si se sanctioneaza potrivit art. 14 din Legea nr. 130/1999, cu amenda de la 3.000.000 lei, la 6.000.000 lei. |
In conformitate cu prevederile Legii nr. 108/1999, pentru infiintarea si organizarea Inspectiei Muncii si ale Regulamentului de Organizare si Functionare a Inspectiei Muncii, aprobat prin H.G. nr. 767/1999, inspectoratele teritoriale de munca controleaza aplicarea prevederilor legale referitoare la incadrarea in munca si incetarea activitatii persoanelor care desfasoara activitate in temeiul unui contract individual de munca sau a unei conventii civile de prestari servicii.
Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor pentru incalcarea legislatiei privind incadrarea in munca, se face de catre inspectorii de munca din cadrul inspectoratelor teritoriale de munca.
Pentru aceasta in conformitate cu prevederile art. 19 din Legea 108/1999, inspectorii de munca au urmatoarele drepturi:
Potrivit art.16 din Legea 130/1999 refuzul unui angajator de a permite intrarea in incinta unitatii a inspectorilor de munca ori de a pune la dispozitia acestora documentele solicitate constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei.
[ACASA] | [SEDIUL] | [PROGRAM] | [ATRIBUTII] | [GHID] |